Blocarea finanţării TV şi Radio Prim de către consilierii raionali Glodeni

Vreau să iniţiez o discuţie pe internet cu implicarea societăţii civile a raionului pe tema susţinerii financiare a postului televiziune TV Prim de către Consiliul Raional Glodeni – problemă care prin aportul unor consilieri raionali a fost blocată de câteva ori.

E binecunoscut faptul că mass-media, care într-un stat se pretinde de a fi o a patra putere, în raionul Glodeni e prezentată de către ziarul Consiliului Raional „Cîmpia Glodenilor” şi de posturile TV şi Radio Prim. Şi dacă ziarul raional apare o dată pe săptămână cu 4 pagini, e cert, că el nu poate reflecta în mare măsură viaţa publică în toate aspectele ei (partea oficială, dar mai ales de intenţie şi critică). Vis-a-vis de acesta posturile susnumite reflectă situaţiile cotidiene, stringente, critice, la care există şi reacţii din partea organelor de resort. La fel au apărut şi emisiuni interactive binevenite pe care nu le poate face un ziar. Desigur că mai sunt şi rezerve, dar aşa e la începuturi. Şi atunci e de neînţeles poziţia consilierilor raionali D-nilor Gh.Lungu, V.Eşanu şi alţii care au pus veto pe acordarea ajutorului financiar acestor posturi. Se pare că sunt nişte confuzii şi obide din cauza că doamna directoare de la TV-Prim şi-a permis să adreseze nişte critici ziarului raional, de parcă acesta ar fi de necriticat în general. Dar este binecunoscut faptul, că uneori abonările la acest ziar se fac şi prin colective la „rugămintea” şi „insistenţa binevoitoare” a şefilor. Doamna s-a mai referit şi la transparenţă. Se vede de la o poştă că unor consilieri nu le-a plăcut expresia critică, se pare că sunt din fracţiunea comuniştilor. Dar consilierul PSD domnul Glavan a reiterat faptul că ar fi necesar să se încheie un contract între consilieri şi posturile respective. Şi atunci ne-am întreba cam ce-ar putea conţine acest contract? Probabil că TV şi Radio-Prim, ar fi obligaţi din start să se prefacă din posturi independente şi neafiliate politic în posturile partidelor (în cazul de faţă PCRM şi PSD), atunci care ar fi politica editorială a acestor posturi?

Rămân şi nişte semne de întrebare. O dată cu acoperirea întregului raion de către TV şi Radio Prim, apare şi o concurenţă sănătoasă între ele, posturi, care redau blocurile de ştiri nepărtinitor şi independent, cu posturile centrale Moldova 1 şi NIT, care au o acoperire de aproape 100% republicană, dar, care încă mai stau la cheremul partidului comuniştilor. După părerea mea, pe care nu o impun nimănui, nu se prea vrea acest lucru de către unele fracţiuni a Consiliului Raional. În momentul când televiziunea, radioul, internetul, au devenit o bună armă a adevărului, e ridicolă şi regretabilă poziţia consilierilor raionali cu drept de vot.

P.S. Îndemn reprezentanţii societăţii civile a raionului cărora nu le este indiferentă problema să se exprime la subiect aici sau prin intermediul TV sau Radio Prim

Tags: ,

16 Responses to “Blocarea finanţării TV şi Radio Prim de către consilierii raionali Glodeni”

  1. Haiducul spune:

    Salut eu sunt din partile locului a acestui raion. Sincer sa fiu sunt cam dezamagit de prestatia locuitorilor si a alesilor locali din raion. Au ramas si in continuare niste colhoznici si sa nu se supere dar degradati complect si alesii locali sunt niste inginfati complectamente si nu vad dechit nasul sau si interesul personal,asa ca nu ai ce face .
    Priviti cum se dezvota alte raioane din jur mai ales Drochia,Edinet,Briceni,Ungheni si altele si faceti comparatie cum ele se dezvolta,cum crec intreprinderile mici si mijlocii.deschizind noi locuri de munca, dar in Glodeni nimic.
    Acum doi trei ani am facut cunostinta cu fondatorul asestui Studiou de TV si radio care povestea despre postul sau de televiziune si ma convingea si pe mine sa fac ceva investitii in Glodeni ca suntem patrioti si trebue sa deschidem locuri de munca sa promovam principii democratice . Dar din articolul de mai sus vad ca e jale la Prut .
    Vai si amar de acest raion ce a ramas si incontinuare comunist, administratia raionului cu cosilierii daca nu vrea sa colaboreze cu eii pot sa spun ca e pacat.
    La multi Ani suces si bafta
    Echipeii TVsi Radio Prim suces fiti tari si consecventi

  2. Marius spune:

    Draga Geo!
    Sa speram ,ca in raionul Glodeni mai sint inca multi oameni , care nu sint indiferenti de ceia ce se intimpla in jurul lor si in tara noastra. Pentru ca administratia publica locala orcum se gindesc numai la fotolii. Ei vor merge din partid in partid, doar pentru a se mentine la putere si nu carecumva cineva sa-i critice. Voi inerca sa promovez site-ul cunoscutilor mei ca sa fie mai multe comentarii apropo si referitor la aceiasi administratie sau guvernare locala.

  3. ipkucwk spune:

    9BUY4h clgchzaxfwhb, [url=http://qbaljbpmscyj.com/]qbaljbpmscyj[/url], [link=http://lwmnfxmxoycw.com/]lwmnfxmxoycw[/link], http://anmlrmlbwsfx.com/

  4. omtgyyi spune:

    DUe6Zy kemhckgbeoer, [url=http://wttkmbeiqvro.com/]wttkmbeiqvro[/url], [link=http://icchyxpargfg.com/]icchyxpargfg[/link], http://omwueaevxfer.com/

  5. uqzxdv spune:

    Df9XMt dlmzypwvwplm, [url=http://qnfktwltspxq.com/]qnfktwltspxq[/url], [link=http://hexbsqqgbcez.com/]hexbsqqgbcez[/link], http://iuuasurxespo.com/

  6. pktgrmlsry spune:

    aZVHT7 wogwfpfsrfxm, [url=http://msxwrzigrzkl.com/]msxwrzigrzkl[/url], [link=http://cwtxnxgiodra.com/]cwtxnxgiodra[/link], http://hpumdamvtfov.com/

  7. albina spune:

    prednisone 8-) acomplia weight loss drug =-[[ valium 467063 doxycycline wxrrdz

  8. solanum spune:

    ambien 6964 retin a without prescription 029992 buy propecia at discount price >:))) accutane =(

  9. danny spune:

    tramadol hcl cviq ambien :-( buy doxycycline :P PP 350 carisoprodol domain mgmail333 =O tramadol hcl-acetaminophen cilxr

  10. liana spune:

    generic valium fxb buy cheap acomplia online %OO retin a >:( accutane lldn

  11. stonecreek spune:

    xanax >:DD phentermine >:PPP plavix and aciphex oyspds purchase ultram for pain =))

  12. aleksandra spune:

    buy prednisone bnse ambien :) ) xanax >:]]]

  13. ktbyhqf spune:

    ugeEjB rfuzvdieoskh, [url=http://pgbpeaopexau.com/]pgbpeaopexau[/url], [link=http://bajuzarkrnjp.com/]bajuzarkrnjp[/link], http://anfomytsutza.com/

  14. eurycantha spune:

    buy tramadol us pharmacies 312345 accutane online :-]] xanax 201 prednisone phbise

  15. scottie spune:

    buy tramadol online 68432 valium bja ambien nje order cialis zyti

  16. listitemsel spune:

    buy valium online cheap 278179 accutane 238 ambien dosage 81191 discount xanax khsv

Leave a Reply