Despre Glodeni.COM

Acest site nu pretinde a fi pagina oficială a oraşului deşi anterior, vreo-o 5 ani în urmă eu am avut intenţia să creez site-ul acesta anume ca un portal oficial şi principal. Cu părere de rău administraţia oraşului (să-i zicem aşa primăriei) la momentul cela încă nu auzise pe vremurile celea de internet şi tehnologii noi. Mai târziu peste vreo 2 ani am încercat să apelez la conducerea raionului (preşedintele) care iniţial păruse cointeresat de propunerea mea de creare a unei pagini a oraşului, însă eu aveam intenţia nu de a crea o pagină controlată de autorităţi, dar un site pentru locuitorii prezenţi şi pentru cei care au plecat, să fie o resursă informaţională independentă şi imparţială, precum obişnuiesc să fie site-urile de internet.  Cu părere de rău, sau poate din fericire colaborarea mea cu consiliul raional de pe vremea ceea nu a avut loc.

Am umblat eu şi pe la biblioteci şi pe la diferiţi funcţionari ai autorităţilor locale ca să culeg ceva materiale pentru a le publica pe acest site, da am strâns câte ceva,  dar desigur că la vremea ceia aceşti oameni se atârnau cam sceptic referitor la proiectul acesta, şi în cel mai bun caz primisem nişte broşuri care au fost publicate anterior în cadrul altor proiecte (în special finanţate de careva organizaţii internaţionale).

Prin anul 2009 probabil că progresul tehnologic a ajuns pe la cei din conducerea locală fiindcă a fost lansată Pagina oficială a Consiliului Raional Glodeni www.glodeni.md , să ştiţi că nu o spun cu o notă sarcastică, consider chiar că este bine că a fost lansată totuşi iniţiativa de internatizare a autorităţilor locale, s-a găsit totuşi cineva progresist! Este bine că au fost alocate resurse pentru lansarea site-ului şi din câte se vede au atribuit şi responsabilităţi de menţinere a paginii şi reînnoirea acesteia unei persoane din cadrul aparatului administrativ, ceea ce probabil va menţine site-ul în viaţă pe o perioadă mai îndelungată. Desigur că ca la orice proiect ei mai au mult de lucru pentru ca să fie perfect (nemaivorbind de blog-ul meu care chiar este mai slab decât site-ul autorităţilor).

Ce să vă mai zic dragilor, a da, ce e cu blogul acesta, să vă zic sincer, fiind un om lucrător, mult timp eu nu prea am avut vreme ca să ridic acest site pe net, şi poate încă multă vreme nu era să mai fie,  şi iaca-şa timp de câteva ore am căutat în arhiva personală informaţia care am cules-o cu ani în urmă pentru site (de aceea rog să nu vă supăraţi dacă unele date sunt un pic învechite) şi am lansat blog-ul.

Planuri pentru viitor, ce să zic, nu le fac mari pentru timpul apropriat, însă cred că totuşi acest site trebuie să existe, şi sper că cu ajutorul vostru să se transforme în ceva mai mult decât un simplu blog, aş vrea să văd acest site o dată ca fiind un portal, unde glodenenii de pretutindeni s-ar putea întâlni în mod virtual.

Sunt deschis la orice idei, propuneri şi opinii ale voastre. Dacă doriţi să scrieţi articole pentru site, eu mă bucur de asta şi vă ofer posibilitatea; dacă doriţi să apară rubrici noi, rog să mă informaţi care ar fi ele; dacă aveţi informaţie care doriţi să o plasaţi, nu ezitaţi să mă contactaţi!

Cu stimă şi respect: Geo Lupaşcu

Date de contact:

ICQ: 576422